Să FIE Film European! Premieră de gală în deschidere, ”Cealaltă parte a speranței”

În desfășurare sau s-a încheiat!

Festivalul Filmului European are loc la Iași în perioada 12-14 mai, în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017. 

Un film de gală va deschide ediția din Iași a Festivalului Filmului European. 

În premieră în România, Cealaltă parte a speranței în regia lui Aki Kaurismäki va fi proiectat la Iași pe 12 mai. 

Cealaltă parte a speranței a câștigat Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor, la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde de altfel Kaurismäki a anunțat că acesta ar putea fi ultimul său proiect în calitate de regizor.

Străbătut de răbufniri de umor excentric, care culminează cu hohote de râs, filmul îi va lăsa spectatorului o reconfortantă stare de bine, alimentată de momentele de umanitate tandră presărate peste un fundal de cruzime și nepăsare,

printr-o abordare extrem de personală a situației refugiaților din Europa.

Paul Negoescu, regizorul filmului Două Lozuri (2016), inspirat din opera lui Caragiale, este ambasadorul ediției Festivalului Filmului European, continuând astfel tradiția începută acum peste un deceniu de a lăsa cineaștii români să vorbească pentru filmul european. Festivalul i-a invitat să vorbească pe limba lor, cea a cinema-ului, iar ei nu au dezamăgit.

Festivalul Filmului European va mai avea loc și în București (4 – 11 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai), ediții care vor fi deschise de același film, Cealaltă parte a speranței.

Ambasadorii edițiilor anterioare ale FFE sunt: Anca Damian (2016), Tudor Giurgiu (2015), Adrian Sitaru (2014), Cătălin Mitulescu (2012), Radu Muntean (2011), Radu Jude (2010), Marian Crişan (2009), Cristian Mungiu (2008), Corneliu Porumboiu (2007) și Cristi Puiu (2006). 

Mai multe amănunte despre Festivalul Filmului European găsiți pe ffe.ro, fieiasi.eu și www.facebook.com/festivaliasi.

-->

Loc


Organizatori si Parteneri FIE 2016

facebook

Contact

 

Pentru mai multe informații și/sau detalii, ne puteți contacta oricând la adresa de email:

  • contact @ fieiasi . eu

Sau făcând click pe butonul de mai jos:

Formular de contact