Gală extraordinară de Operă și Balet la FIE 2017

În desfășurare sau s-a încheiat!

Opera Națională Română Iași oferă și în acest an o surpriză ieșenilor în cadrul Festivalului Internațional al Educației.

Sâmbătă, 20 mai 2017, începând cu ora 19:30, pe esplanada Palatului Culturii, va avea loc o Gală Extraordinară de Operă și Balet.

Programul cuprinde momente artistice deosebite în interpretarea soliștilor, Baletului, Corului, Corului de copii Juniorii Operei și Orchestrei O.N.R.I.

Managerul Interimar, Cosmin Marcovici, se numără printre cei care vor performa, interpretând canțoneta ”Granada” de Agustin Lara.

În program se regăsesc arii celebre precum Les filles de Cadix (Léo Delibes), La donna è mobile (opera Rigoletto de Giuseppe Verdi), Meine Lippen (opera Giuditta de Franz Lehár), Glitter and be gay (opereta Candide de Leonard Bernstein), Climb ev’ry mountain (musicalul Sunetul muzicii de Richard Rodgers), Csardas (opereta Silvia de Emmerich Kálmán), în interpetarea soliștilor Cristina Grigoraș, Andrei Fermeșanu, Simona Titieanu, Lăcrămioara Maria Hrubaru-Roată, Irina Scafaru Roșu, Nicoleta Maier, acompaniați de corul și orchestra Operei Naționale Române Iași.

Soliștii de balet, conduși de Dorina Cotorobai și Sergiu Cotorobai, vor oferi momente din Arleziana de Georges Bizet, Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, Imagine all the people de Gigi Căciuleanu și Aida de Giuseppe Verdi.

Întreg programul se va desfășura sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Dirijorul Corului O.N.R.I. este Manuel Giugula, iar dirijorul Corului Juniorii Operei – Raluca Zaharia.
Regia este semnată de Laura Vlădoiu.

Accesul la eveniment este gratuit.

Loc


Organizatori si Parteneri FIE 2016

facebook

Contact

 

Pentru mai multe informații și/sau detalii, ne puteți contacta oricând la adresa de email:

  • contact @ fieiasi . eu

Sau făcând click pe butonul de mai jos:

Formular de contact